Pierderea inocentei...

Oare eu sunt? da...cred ca eu sunt...nici nu mai ştiu...
Pentru prea mult timp am tăcut,prea mult am strâns în mine tot ceea ce nu putea sa spun,tot ceea ce mă durea,ce mă frământa încât nici eu nu-mi mai dau seama ca nu mai sunt EU...
Timpul a trecut...şi odata cu el am trecut si eu...multe pagini au rămas nescrise iar eu am închis ochii si am trecut cu vederea totul.
M-am lăsat controlată,manipulată de cei din jur...heiiii!!! ce e cu mineeee!!!! Ceva din interior tot striga "Cătă trezeşte-te! nu uita...o viaţa ai...trăieşte fiecare clipă!" Dar eu nu mai trăiesc...mă vedeţi cu toţii...sunteţi conştienţi că trăiesc...dar eu defapt...mă prefac...
Am uitat că mă pot juca...am uitat cât de frumos e să visezi...oare am trecut prea repede la o altă perioadă din viaţa mea?? Nu mă recunosc...naivitatea de altădată s-a dus...nu mai pot să cred în nimeni...nişte "elemente" perturbatoare au şters tot...au trecut ca un uragan şi au lasat în urmă ceea ce-mi dau seama că sunt azi...
Pierderea inocenţei mele este pierderea pentru totdeauna a visurilor si a gandirii mereu pure şi mereu pozitive distruse de cruda realitate...
Acum...mă privesc...şi-mi dau seama că singurele persoane care îmi dau putere de a mă lupta pentru tot restul vieţii mele cu tot ceea ce însemnă rau sunt mama si sora mea fără de care eu încă nu am învăţat să trăiesc...
Mă regăsesc in muzică si in gandurile mele...şi...totuşi nu mai sunt Eu...

Aş vrea să fiu îngerul tău...?

Motto:S-a spus mereu că îngerii sînt dublul ceresc al omului. Schelling, în Philosophie der Offenbarung (Filozofia revelaţiei), îi numeşte Potenzen (dynameis pe greceşte) ale sufletului omenesc, virtualităţile lui, variantele mai limpezi, mai structurate, ale identităţii sale.
Cu alte cuvinte, sîntem mereu însoţiţi de modelul nostru, de portretul nostru îmbunătăţit. Şi sîntem - sau în orice caz ar fi bine să fim - într-un dialog permanent cu posibilul acestui portret. Îngerul oferă fiecăruia din actele noastre reperul epurei lui, adică desenul lui ideal.
Lîngă fiecare este, îngerul aşază un cum ar trebui să fie. El conjugă neobosit, la optativ, curgerea vieţii noastre, aşa cum am face-o noi înşine dacă am fi în condiţia lui." Andrei Pleşu




O...da...,mi-ar plăcea să fiu îngerul tău,să mă contopesc cu tine,să fac ce faci tu,să cunosc tot ce cunosti tu,eu perechea ta angelică iar tu sufletul meu pământesc...
Eu sunt îngerul latent al sufletului tău şi vom învăţa să convieţuim împreună .
Te-am ales pe tine frumoasa mea domniţă...dulce si suavă ca o garofiţă...da...ştiu,iţi place mult Eminescu!
Şti...tu te asemeni mult cu mine,parcă ai fi un mesager tot ca mine trimis pe pământ să îi înveţe pe ceilalţi de bine...iar "clienţii" tăi îţi sunt elevii...norocoas-o!!! tu ai mai multe suflete decât mine cărora trebuie să le porţi de grijă.
Dar...şti...nu contează,nu te invidiez pentru ca eu spre deosebire de ei sunt mereu cu tine,chiar si atunci cand dormi eu stau langă tine.
Mă fascinezi...umanitatea sufletului tău m-a cuprins,fac parte din tine acum...iar tu stând sunt aripa mea albă,protectoare nimic rau nu ţi se va întâmpla.

Day on the Moon

A massive dose of Nothing: Welcome to a Purposeless World...

   
    A question I’m always asked is: why do some people achieve
their dreams, while others don’t? If everyone has a dream,
what is the deciding factor which enables two people, of
able body and mind, to experience different outcomes
pertaining to the manifestation of their dreams?

      It all comes down to what you have faith in: your dream’s
ability to thrive under any circumstance, or every
legitimate illusion which gives you a reason to never set

your dreams in motion.